ÎNTREBĂRI FRECVENTE (FAQ)
De ce uleiurile esențiale utilizate în parfumurile Prouvé provin doar de la Grasse?
Pentru că, potrivit experților, ei sunt cei mai buni. Orașul francez Grasse este inima industriei mondiale a parfumurilor. Parfumurile Prouvé sunt elaborate într-una dintre cele mai vechi și mai renumite companii franceze de parfumuri din Grasse, unde au fost create parfumuri încă din secolul al XVIII-lea
Cum pot fi sigur(ă) că uleiurile esențiale provin de la Grasse?
Fiecare flacon cu parfum Prouvé are un certificat care confirmă faptul că a fost fabricat conform celor mai bune practici din industria parfumurilor și doar din cele mai bune uleiuri de parfum franţuzeşti. Certificatul confirmă faptul că Prouvé este întotdeauna cea mai bună alegere pe care o puteți face.
Cum sunt rafinate parfumurile Prouvé?
Parfumurile Prouvé se întorc la cele mai bune tradiții franceze de rafinare a parfumurilor. Parfumurile sunt realizate folosind procese tradiționale de rafinare: macerare (învechire), congelare și filtrare. Drept urmare, sunt incredibil de puternice, transparente și pline de parfum.
De ce parfumurile pentru femei au numere impare, iar cele pentru bărbați numere pare?
Deoarece suntem extrem de pragmatici, am introdus un sistem inteligent, astfel încât clienții și Partenerii noștri să știe imediat tipul de parfum pe care îl privesc. Și de ce parfumurile pentru femei au un număr impar? Pentru că numărul unu din compania Prouvé este o femeie.
De unde provin cele trei note de parfum?
Toate etichetele produselor noastre aromate specifică trei note de parfum, care au inspirat întregul parfum. Aceste trei note reprezintă tema principală a compoziției parfumului, în timp ce alte ingrediente formează un fundal subtil, care se potrivește perfect. Când vă uitaţi la arhitectura parfumului, le puteți găsi în diferite locuri: în notele de vârf, de mijloc sau de bază. Cele trei note vă vor ajuta să vă imaginaţi parfumul și vă vor ajuta să alegeţi un parfum pe care îl veţi iubi.
De ce ambalajele și etichetele parfumurilor sunt în alb și negru?
Culorile pe care le alegem spun multe despre noi. Culoarea albă simbolizează puritatea, iar culoarea neagră eleganța clasică. Împreună, acestea reflectă filozofia noastră bazată pe onestitate și reguli simple. În alb și negru, nu sunt necesare înflorituri culorate.
De ce toate flacoanele parfumurilor arată la fel?
Flaconul simplu și luminos, din sticlă groasă și transparentă, a fost realizat cu mare precizie de către designerii italieni. Acesta este elementul nostru strategic. Flacoanele colorate pot denatura percepția și pot impune o interpretare a parfumului. Iar noi ne dorim ca Partenerii și clienții noștri să se apropie de parfum aproape în același mod ca parfumerii profesioniști. Vrem să descopere emoțiile și sentimentele pe care le evocă parfumurile. Acest lucru creează o experiență deplină și conștientă.
Katarzyna Trawiński compune parfumuri pe cont propriu?
Nu, dar lucrează strâns cu creatorii de parfumuri și ea este cea care are ultimul cuvânt când vine vorba de compoziția și selecția ingredientelor.
Ce este filtrarea?
Este un proces ce constă în reţinerea impurităților și a particulelor care nu se dizolvă în alcool. Filtrarea este responsabilă pentru claritatea maximă a unui parfum.
Ce este conservarea?
Conservarea este un proces al cărui scop este păstrarea caracteristicilor parfumurilor, în special a clarității și stabilităţii acestuia.
Ce cantitate de uleiuri esențiale există în parfumurile Prouvé?
Uleiurile esențiale reprezintă până la 20% din parfumurile Prouvé.
Ce este proiecția parfumurilor?
Proiecția înseamnă distribuția spațială a parfumului. Proiecția poate fi subtilă, ceea ce înseamnă că parfumul rămâne aproape de piele, sau intensă și puternică, atunci când notele de parfum „se împrăștie” și creează un traseu parfumat. Care proiecție este mai bună? Totul depinde de circumstanțe. Parfumurile cu o proiecție moderată sunt potrivite pentru serviciu sau școală. Dar, ori de câte ori vrei să strălucești, optează pentru parfumuri cu o proiecție puternică.
Ce face ca parfumul să fie de lungă durată?
Longevitatea parfumului depinde de mai mulți factori: calitatea uleiurilor esențiale, calitatea alcoolului folosit (este necesar un alcool special, folosit de parfumieri, fără note suplimentare de parfum, care au un efect negativ asupra compoziției), procesul de rafinare (macerare, filtrare și conservare), precum și capacul și atomizorul (trebuie să etanşeze și să se potrivească perfect, pentru ca aerul să nu pătrundă în interior; trebuie să fie fabricate dintr-un material adecvat, care nu interacționează cu parfumul).
Sunt disponibile mostre de parfum?
Desigur. Pot fi achiziționate separat sau ca un set într-o elegantă mapă.
Cum să alegi un parfum?
Alege tipul de aromă sau notele de parfum care îţi plac. Deschide mostra şi aplică o cantitate mică pe piele sau pe un tester din hârtie. Lasă parfumul să se manifeste complet, dă-i timp pentru a-i simţi abundenţa de ingrediente. În primele minute se vor simţi mai mult notele de vârf, vibrante, delicate. Apoi se dezvăluie notele de mijloc. La final, vei descopei notele de bază. Aminteşte-ţi că nu este nevoie să alegi un singur parfum, poţi alege mai multe, pentru ocazii diferite.
Uleiurile esențiale utilizate în parfumurile Prouvé sunt naturale sau sintetice?
Atât naturale cât și sintetice. Folosim ingrediente sintetice pentru a proteja, de exemplu, animalele care au fost sursa unor ingrediente prețioase. Acesta este motivul pentru care folosim doar ambră gri și mosc alb.
Parfumurile pot provoca alergii?
Din păcate da. Există o listă a alergenilor pe fiecare ambalaj.
Prouvé oferă şi ape de toaletă sau ape de parfum?
Nu, Prouvé oferă doar parfumuri.
Cum sunt clasificate parfumurile?
Parfumurile sunt împărțite în următoarele familii: florale (în principal pentru femei), orientale, citrice, acvatice, lemnoase, fougere (în principal pentru bărbați) și chypre.
Ce este arhitectura parfumurilor?
Arhitectura parfumurilor este un sinonim pentru construcția sa. În mod obișnuit, parfumul este format din trei părți distincte (faze) care se numesc note de vârf, de mijloc și de bază. Toate compozițiile Prouvé sunt construite după acest model clasic. La secţiunea de produse de pe site-ul nostru este specificată arhitectura fiecărui parfum.
Ce este nota de vârf?
Este nota cea mai volatilă. Poate fi simțită din primul moment - imediat după aplicarea parfumului. La început este foarte intensă, dar nu ţine decât puţin timp şi oferă primul impact. Aceasta include note de citrice, note verzi, aldehide și note de fructe, care aduc prospețime compoziției.
Ce este nota de mijloc?
Aceasta poate fi simțită după aproximativ 20 de minute de la aplicare și durează câteva ore, fiind nota care dă adevăratul miros în cursul zilei. Este cea care este responsabilă de esența combinației aromelor rămase. Creează un buchet și determină caracterul unui parfum. Include note florale, pe bază de plante sau condimente.
Ce este nota de bază?
Este o notă de intensitate scăzută. Este nota de fond a parfumului, cea care îi determină personalitatea. De asemenea, este responsabilă pentru durabilitatea parfumului. Poate fi simțită la câteva ore după aplicarea parfumului. Se evaporează foarte încet. Este cea de la care parfumerii încep să compună parfumurile. În această notă găsim ingrediente precum civet, mosc, ambră, răşini de pădure, vanilie, condimente și arome de lemn.
Ce este layering-ul?
Layering-ul descrie suprapunerea aromelor. Cea mai simplă modalitate de a obține efectul de suprapunere este de a folosi produse cosmetice și parfumuri cu aceleași note de arome (de exemplu parfum, gel de duș, balsam de corp).
Care este fenomenul parfumului molecular?
Formula minimalistă a parfumului molecular este o combinație dintre un ingredient unic, bazat pe compoziția uleiurilor esențiale franţuzeşti, şi o moleculă care dă caracterul şi expresivitatea parfumului.
Ce este o moleculă?
Moleculele Prouvé sunt arome pe care nu le găsești în natură. Reprezintă o interpretare artistică a senzațiilor care au fost imortalizate în molecule aromate, datorită unei tehnologiei chimice avansate.
Ce face ca parfumurile moleculare să fie atât de speciale?
Acestea stimulează simțul mirosului și îmbunătățesc notele parfumului. Ele dau compoziției un finisaj catifelat şi, mai ales, completează mirosul natural al pielii. Acesta este motivul pentru care maeștrii parfumieri le compară adesea cu feromonii.
Cum este compus parfumul molecular?
Molecula din această compoziție creează un fundal magnific, care seamănă cu o aură în jurul unei singure note speciale, puternice și principale. Acesta este motivul pentru care aceste tipuri de parfumuri pot fi folosite individual sau pot fi amestecate unul cu celălalt. Parfumul se dezvoltă individual pe piele, prin urmare, vei avea o compoziție proprie și unică.
Cum se folosește parfumul molecular?
Este foarte simplu, l-am conceput într-un mod care să vă permită să purtați un parfum singular sau să îl amestecați cu alte parfumuri, creându-vă propriul parfum original. Aflaţi ce note de parfum vă doreşte inima. Este un miros proaspăt de tei, o aromă de trandafiri sau poate este chemarea pădurii? Când aflaţi care este parfumul dorit de dvs., încercaţi să-l amestecaţi cu altul și să creaţi ceva neașteptat și unic.
Câte parfumuri noi pot crea cu 6 parfumuri moleculare Prouvé?
Puteți crea sute și sute de arome și compoziții folosind cele 6 parfumuri moleculare ale noastre.
Cât de mult ulei de parfum este într-un parfum molecular?
20%
Care este sensul culorilor alese pentru fiecare parfum (de exemplu, alb subtil)?
Nu am vrut să distrugem atmosfera magică din jurul acestui parfum special, așa că am decis să înlocuim numele chimice ale fragmentelor moleculare cu culori. Dar culoarea atribuită unui parfum nu trebuie să vă sugereze culoarea propriu-zisă, ci senzația că simțiţi ceea ce mirosiţi. În acest fel, vă este mult mai ușor să vă imaginați caracterul parfumului și să vă distrați în timp ce îl creaţi.
Pot amesteca parfumul molecular cu unul obișnuit?
Nu. Parfumurile obișnuite au o compoziție închisă, adăugând un alt parfum, îl veţi deranja.
Pentru ce tip de ten se poate folosi PUDRA & FOND DE TEN 100% MINERALĂ?
Acest produs este potrivit pentru toate tipurile de ten - gras, uscat, mixt și sensibil. Datorită unei compoziții simple, 100% minerală, pudra noastră poate fi folosită chiar și de către persoanele cu o piele foarte sensibilă, predispusă la alergii. În plus, conține filtre minerale, care asigură protecție împotriva efectelor nocive ale luminii solare.
Cum se folosește PUDRA & FOND DE TEN 100% MINERALĂ?
Se poate folosi în două moduri: USCAT: puneţi puţină pudră în capac, scufundaţi peria în ea, apoi scuturaţi excesul şi aplicaţi pudra pe faţă, cu mişcări delicate şi circulare. UMED: înainte de aplicare, pulverizaţi loţiune tonică, spray pentru faţă sau apă florală pe faţă sau pe peria de machiaj pe care o veţi folosi. Acest lucru va asigura un efect de lungă durată.
Pentru ce tip de ten se poate folosi PUDRA & FOND DE TEN 100% MINERALĂ PERFECT SKIN?
Pentru toate tipurile de ten. Formula hipoalergenică, 100% minerală, hrănește pielea, conferindu-i o culoare echilibrată și naturală. Acoperă perfect chiar şi decolorările mari și imperfecțiunile, după prima aplicare. Are o formulă bogată, cu argilă albă, ce conţine numeroase microelemente şi săruri mine¬rale, cu proprietăţi astringente şi vindecătoare. Siliciul, calciul, magneziul şi fierul, care se află în compoziţia produsului, ajută la închiderea delicată a porilor, ceea ce asigură o piele perfect netedă şi hranită în profunzime.
Pentru ce tip de ten se poate folosi PUDRA & FOND DE TEN 100% MINERALĂ MATTE SKIN?
Acest produs este creat pentru femeile al căror ten este predispus să devină gras, dar va funcționa foarte bine și pentru persoanele al căror ten tinde să devină strălucitor în așa-numita zonă T (frunte, nas, bărbie). Are o formulă hipoalergenică și delicată, ceea ce o face potrivită pentru pielea sensibilă, predispusă la iritații. Adaosul de argilă verde și oxid de titan face ca acest produs de înfrumuseţare să absoarbă excesul de sebum, în timp ce argila albă conținută în formula sa netezește frumos tenul. Ambele componente sunt bogate în microelemente și săruri minerale, indispensabile pentru buna funcționare a pielii noastre. Datorită acestui fapt, această pudră hrăneşte perfect tenul, lăsându-l vizibil mai fin.
Pentru ce tip de ten se poate folosi PUDRA & FOND DE TEN 100% MINERALĂ ILLUMINATED SKIN?
O formulă dezvoltată pentru toate tipurile de ten care au nevoie de iluminare și strălucire. Recomandată în special pentru pielea obosită, fără tonus, cu riduri fine. Conferă efectul unui ten radiant şi strălucitor, în timp ce adaosul de argilă roz întărește și netezește pielea feței. De asemenea, este potrivită pentru persoanele cu piele sensibilă și predispusă la alergii. Conţine filtre minerale, care protejează pielea de expunerea la soare. Argila roz combină proprietăţile hidratante şi astringente ale argilei albe cu cele absorbante şi fortifiante caracteristice argilei roşii. Combinaţia dintre aceste două tipuri de argilă şi particulele care reflectă lumina conferă pielii un aspect frumos, satinat.
Cărui tip de ten îi este dedicat FARDUL NATURAL DE OBRAZ?
Formula ușoară, hipoalergenică, care nu supraîncarcă tenul, este potrivită pentru toate tipurile de ten, precum şi pentru persoanele cu piele sensibilă, predispusă la alergii. În compoziția FARDULUI NATURAL DE OBRAZ veți găsi un emolient natural cu efect de înmuiere și protecție. Oferă tenului un nivel optim de hidratare, protejându-l împotriva pierderilor de apă și infiltrării substanțelor dăunătoare din mediul extern. Acest emolient conferă produsului efectul său de hidratare.
Cărui tip de ten îi este dedicat BRONZANTUL NATURAL?
Formula hipoalergenică este potrivită pentru toate tipurile de ten, chiar şi pentru tenul sensibil, iar textura sa plăcută şi catifelată asigură confortul utilizării. În compoziția BRONZANTULUI NATURAL veți găsi un emolient natural, cu efect de înmuiere și protecție. Oferă tenului un nivel optim de hidratare, protejându-l împotriva pierderilor de apă și infiltrării substanțelor dăunătoare din mediul extern. Acest emolient conferă produsului efectul său de hidratare.
Cărui tip de ten îi este dedicat ILUMINATORUL NATURAL?
Formula sa hipoalergenică îl face potrivit chiar și pentru persoanele cu piele sensibilă. În compoziția ILUMINATORULUI NATURAL veți găsi un emolient natural cu efect de înmuiere și protecție. Oferă tenului un nivel optim de hidratare, protejându-l împotriva pierderilor de apă și infiltrării substanțelor dăunătoare din mediul extern. Acest emolient conferă produsului efectul său de hidratare.
RIMELUL PENTRU ALUNGIRE ŞI FORTIFIERE poate fi folosit de persoanele cu ochi sensibili?
Da, pentru că are o formulă delicată, hipoalergenică, recomandată chiar şi persoanelor cu ochii sensibili, precum şi celor care poartă lentile de contact. Ne-am asigurat şi că produsul nostru este testat oftalmologic.
Ce conţine şi ce efecte de îngrijire are RIMELUL PENTRU ALUNGIRE ŞI FORTIFIERE?
Acesta are o formulă extrem de bogată, care conține: ulei de gumă de mastic, provenit de la copacul Pistacia lentiscus, care are un efect de alungire a genelor; un ingredient activ natural, versatil, KERANUTRI™, care măreşte diametrul, elasticitatea şi fermitatea genelor, reduce fragilitatea şi netezeşte aspectul lor; fortifiantul ulei de argan, cunoscut şi drept “aurul lichid”, care regenerează atât genele deteriorate cât şi pe cele sănătoase.
CREIONUL DE OCHI CU EFECT DE LUNGĂ DURATĂ poate fi folosit de către persoanele cu ochi sensibili?
Da, pentru că formula sa fără parfum şi hipoalergenică, care a fost testată oftalmologic, este potrivită şi pentru persoanele cu ochii sensibili, uşor iritabili, precum şi pentru persoanele care poartă lentile de contact.
CREIONUL PENTRU SPRÂNCENE CU EFECT DE LUNGĂ DURATĂ poate fi folosit de către persoanele cu pielea sensibilă?
Da. Formula hipoalergenică face creionul potrivit pentru persoanele cu piele sensibilă.
Ce sunt produsele unisex?
UNISEX – produse care pot fi utilizate atât de femei, cât și de bărbați. Aceste produse sunt create cu atenţie, având formule de îngrijire și compoziții de parfumare adecvate pentru toate tipurile de piele.
De ce sunt atât de speciale proprietățile hidratante ale seriei Prouvé Simply Pleasures?
Secretul constă în ingredientele extraordinare ale produselor din această serie, care hidratează pielea pe mai multe niveluri. Datorită a două dintre ingredientele noastre - XERADIN și COMPLEXUL DE ALGE - produsele noastre pot fi o terapie excelentă pentru pielea uscată și deshidratată. Cu toate acestea, pentru pielea normală, mixtă și grasă, acestea oferă un sprijin pentru păstrarea nivelului ideal de hidratare. Produsele noastre sunt, de asemenea, un ajutor uriaș pentru persoanele care își petrec timpul în spații uscate sau cu aer condiționat.
Ce ingrediente active există în gelul de duş Prouvé Simply Pleasures?
Formula gelului se bazează pe substanțe de curăţare delicate şi non-iritante pentru piele, de origine vegetală. În afară de XERADIN și complexul de 5 alge, acesta mai conține și glicerină și D-pantenol, care regenerează și netezesc pielea.
Ce consistență are gelul de duş Prouvé Simply Pleasures?
Are o consistență plăcută, uleioasă (dar nu prea mult!), care creează o spumă delicată, ce curăță și îngrijeşte perfect pielea, lăsând-o mai fresh și mai sănătoasă.
Există uleiuri esențiale franţuzeşti în gelul de duş Prouvé Simply Pleasures?
DA. Minunatele uleiuri originale de parfum din Franţa te vor face să te relaxezi ca niciodată. Te transpun într-o lume a simțurilor în care nu există nicio grijă a lumii reale.
Parfumul produselor Prouvé Simply Pleasures este proaspăt și verde. În notele de vârf putem găsi mușchi, iederă, bergamotă și suculente coacăze negre. Notele de mijloc reprezintă note florale: trandafiri și lăcrămioare. Nota de bază este un amestec de mosc alb și lemn de cedru prețios.
Cum funcționează balsamul hidratant pentru corp Prouvé Simply Pleasures?
Balsamul Prouvé Simply Pleasures pentru corp, datorită ingredientelor alese cu grijă, hidratează și hrăneşte pielea, îmbunătăţindu-i semnificativ aspectul. Balsamul se absoarbe foarte repede, lăsând pielea moale, delicată şi catifelată la atingere
Există ingrediente hidratante precum XERADIN și complexul botanic de 5 alge în balsamul pentru corp Prouvé Simply Pleasures?
DA. În afară de XERADIN și complexul botanic de 5 alge, există și un derivat al vitaminei E în formulă, care are rolul de a vă proteja pielea de radicalii liberi. Am adăugat, de asemenea, glicerină pe bază de plante, care înmoaie și hidratează pielea.
Cât de des se presupune că trebuie folosit balsamul pentru corp?
Secretul unei pieli perfecte și fără cusur se află în hidratarea zilnică și în menținerea unei rutine stricte de îngrijire zilnică. Este cel mai simplu mod de a vă simți confortabil și încrezător în propria piele.
Putem găsi uleiuri esențiale franţuzeşti şi în balsamul pentru corp Prouvé Simply Pleasures?
DA. Uleiurile esențiale franţuzeşti sunt sursa parfumului frumos şi relaxant, care persistă pe piele toată ziua. Coacăzele negre, bergamota, trandafirii, lăcrămioarele, moscul, mușchiul și lemnul de cedru lucrează împreună, pentru a crea un parfum de care atât femeile cât și bărbații se vor îndrăgosti.
Este parfumul acestei serii compatibil cu parfumul Prouvé?
Acest parfum se va armoniza perfect cu parfumul molecular 03m - mirosul minunat de coacăze negre nu este singurul lucru pe care îl au în comun, în testele noastre interne ambele au fost parfumurile cele mai populare, atât în rândul bărbaților, cât și al femeilor.
Produsele pentru curăţenie Prouvé conțin uleiuri esențiale de la Grasse?
Da. Produsele pentru curăţenie Prouvé miros atât de minunat deoarece conțin compoziții profesionale de parfumare, bazate pe uleiuri esențiale din Franţa, de la Grasse.
De ce anumite produse sunt inodore?
Din motive de siguranță. Un miros plăcut ar putea să vă ispitească să mirosiţi produsele respective, ceea ce poate fi periculos, de exemplu, în cazul gelului pentru desfundarea scurgerilor şi a chiuvetelor.
Produsele Prouvé sunt sigure?
Da. Fiecare produs a trecut un număr de teste de siguranță și examinări detaliate. Cu toate acestea, nu uitați să urmați cu strictețe instrucțiunile tipărite pe etichetă.
Formulele produselor au fost create de către Prouvé?
Da. Formulele produselor Prouvé sunt unice și originale, astfel încât nu veți găsi produse identice sau chiar similare în altă parte. Fiecare produs și fiecare compoziție parfumată au fost concepute de specialiștii Prouvé. Avem grijă de toate produsele, în fiecare etapă a fabricării lor - de la concept până la etichetă - și controlăm pe deplin procesul de producție și implementare. În consecință, vă putem garanta că, alegând Prouvé, veți obține produse unice și excepționale, care sunt eficiente, sigure și minunat parfumate.
Ce este Institutul Național de Igienă din Polonia?
PZH (Państwowy Zakład Higieny / Institutul Național de Igienă din Polonia) este cea mai veche instituție de sănătate publică din Polonia. De la fondarea sa, în 1918, institutul protejează sănătatea și siguranța populației din Polonia. Obiectivul său este de a preveni răspândirea bolilor infecțioase și a bolilor neinfecțioase importante din punct de vedere social, de a monitoriza situația de sănătate a populației, de a îmbunătăți condițiile igienice și sanitare, precum și de a proteja mediul. De asemenea, institutul efectuează teste și studii pentru instituțiile administrației centrale și locale și participă la redactarea de programe importante de sănătate publică în Polonia. Un certificat PZH dovedește că, dacă este utilizat conform instrucțiunilor, produsul respectă cele mai înalte standarde de siguranță și nu are efecte negative asupra sănătății și mediului. Îl puteți folosi şi pe suprafețe care vin în contact cu alimentele.
Ce este IFRA?
IFRA (International Fragrance Association) este o asociație fondată în 1973 în Elveția, care supraveghează siguranța industriei parfumurilor, făcând legi, coduri și standarde și efectuând teste la scară largă a ingredientelor folosite în parfumuri. Asociația a elaborat ghiduri (așa-numitele standarde IFRA) pentru a atrage atenţia consumatorilor și producătorilor de parfumuri, astfel încât să existe garanţia că aromele pe care le întâlnim zilnic în parfumuri, produse cosmetice și produse pentru curățenie sunt cât se poate de sigure.
De ce atomizorul, pompa și capacul flip-top sunt vândute separat?
Pentru a le putea folosi de mai multe ori! Atomizorul, pompa și capacul flip-top sunt părţi separate, așa că păstrați-le și folosiți-le cu un produs nou. Acest lucru va avea un efect pozitiv asupra mediului și portofelului dumneavoastră.
Ce este inducția?
Etanșarea prin inducție este o metodă de închidere a ambalajelor la temperaturi ridicate. Inducția este cea mai bună metodă pentru închiderea ambalajelor din plastic și sticlă, deoarece garantează o etanșare perfectă. Este excelentă pentru a proteja produsele în timpul transportului și pentru a prelungi viața lor. De asemenea, vă garantează că sunteți primul utilizator al produsului.
Ce este o lamă pivotantă pentru deschiderea sigiliului realizat prin inducție?
Uitaţi-vă la capac. Lângă logo există o mică lamă pivotantă. Deschideți produsul, îndepărtați capacul și fixați-l cu capul în jos. Lama pivotantă va străpunge sigiliul și va face o deschidere perfectă.
Cum îmbunătățim siguranța utilizatorului?
Ambalajele noastre sunt concepute astfel încât să fie ermetice și să nu se verse din greșeală. Flacoanele de 1 litru au un sistem de protecție triplu: sigiliu prin inducție, capac și garnitură suplimentară împotriva deschiderii accidentale. Flacoanele de 0,5 litri au un sistem de protecție dublă: sigiliu prin inducție și capac ermetic. Produsele care prezintă pericole speciale au un capac de siguranță și o etichetă de avertizare convexă, așa-numitul triunghi de siguranță (pentru persoanele nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere). Atomizoarele noastre sunt echipate cu o siguranţă împotriva pulverizării accidentale.
De ce sunt compacte ambalajele unor produse?
Știm că în multe locuinţe nu există suficient spațiu pentru produsele de curățare. Acesta este motivul pentru care am făcut tot posibilul să rezolvăm această problemă, folosind formule eficiente şi concentrate de gel, în ambalaje compacte. În acest fel economisim timp, spațiu și bani. Este inteligent, nu-i aşa?
De ce este mai bun gelul decât soluţia lichidă?
Există multe motive: un gel dens nu alunecă pe suprafață, ci o acoperă, permițând ingredientelor active să își facă treaba, deci este mai eficient. O formulă de gel este mai concentrată și mai eficientă, astfel încât produsul ocupă mai puțin spațiu și durează mai mult timp. Formulele de gel înseamnă spațiu, timp și bani economisiți.
Are Prouvé grijă de mediul înconjurător?
Fiecare produs pe care îl comercializăm are eticheta “Yes, we care”, pentru că răspunsul este da. Da, avem grijă. Avem grijă de mediul înconjurător, dar nu pretindem că produsele noastre sunt 100% naturale. Folosim inovaţii tehnice de ultimă oră şi invenţii din domeniul chimiei pentru a-ţi uşura viaţa. Limităm la minimum conţinutul de alergeni, SLS şi înălbitori. Produsele noastre sunt biodegradabile, iar ambalajele sunt reciclabile în întregime. Testăm produsele doar pe noi, niciodată pe animale.
Produsele Prouvé sunt testate pe animale?
Nu. Noi testăm produsele pe noi înșine.
Formulele Prouvé sunt biodegradabile?
Da.
Ce este MLM?
MLM (Multi Level Marketing) este o strategie de vânzare a bunurilor și serviciilor, pe care am ales-o pentru produsele Prouvé. Înseamnă că nu veți găsi produsele noastre în magazine, mall-uri sau magazine on-line. Acestea pot fi achiziționate doar de la Partenerii Prouvé. Partenerii Prouvé pot construi Structuri formate din utilizatori ai produselor și/sau vânzători ai produselor și pot obține bonusuri sau comisioane suplimentare.
Ce este Planul de carieră?
Planul de carieră este un document care descrie perspectivele de cooperare cu Prouvé și stabilește cu exactitate regulile conform cărora se calculează bonusurile și comisioanele. Documentul vă va ajuta să vă planificați colaborarea cu Prouvé în fiecare etapă: acesta vă va arăta cum puteți economisi bani atunci când cumpărați produse Prouvé sau cum puteți câștiga prin vânzarea și recomandarea acestora.
Toți Partenerii Prouvé pot cumpăra produsele din catalog cu o reducere de 25% faţă de prețul de catalog. Reducerea se aplică tuturor produselor, cu excepția accesoriilor (pompe, atomizoare și capace flip-top). Înseamnă că, la fiecare achiziție, economisiți 25% din valoarea lor!
Sunt obligat să fac o achiziție în fiecare lună?
Nu, nu există o astfel de obligație. Dacă într-o lună nu faceți nicio achiziție, nu veți putea beneficia de un eventual Comision pentru luna respectivă. Nu uitați că, dacă doriți să obțineți un Comision pentru o anumită lună calendaristică, trebuie să achiziționaţi produse cu o valoare de cel puțin 100 de Puncte Personale în luna respectivă.
Trebuie să fac o singură achiziție?
Nu. Punctele obținute într-o lună se acumulează.
Toate produsele au valori în puncte?
Nu, nu toate. Articolele de marketing, materialele pentru instruire, tipăriturile (Catalogul, Planul de Carieră, Principiile de Colaborare etc), accesoriile și mostrele nu au valori în puncte, astfel încât nu veți obține puncte pentru achiziționarea lor.
Cum se transformă punctele în Comisioane?
Toate punctele sunt transformate în Comisioane în conformitate cu regulile stabilite în Planul de Carieră.
Cum pot colabora cu Prouvé?
Puteți colabora cu Prouvé în calitate de Partener Consumator (cumpărați produse pentru dvs., dar nu puteţi construiți o Structură şi nu puteţi vinde produsele noastre). Dacă doriți să cumpărați produsele noastre pentru consumul propriu sau pentru apropiaţii dvs., să vă construiţi o Structură şi să popularizaţi Produsele şi marca Prouvé, fără să vindeţi produsele noastre, vă recomandăm să lucrați cu noi în calitate de Consilier Clienţi. Dar, dacă vă doriţi o afacere cu Prouvé, să vă construiţi o Structură şi să vindeţi produsele noastre, atunci vă sugerăm să colaborați cu noi ca Antreprenor.
Pot plăti întreaga comandă cu Discountul pe care l-am primit?
Nu. Discountul poate reprezenta până la 90% dintr-o singură comandă.
Care este perioada de valabilitate a unui Discount?
Puteți utiliza Discountul până la sfârșitul lunii ianuarie a anului care urmează anului în care a fost acordat Discountul respectiv. Deci, dacă aţi obţinut un Discount pentru luna noiembrie 2019, îl puteţi folosi până la sfârşitul lunii ianuarie 2020.
Se pot aduna Discounturile din diferite luni?
Da. Discounturile obţinute de dvs. se adună. Dar rețineți că puteți utiliza Discountul până la sfârșitul lunii ianuarie a anului care urmează anului în care a fost acordat Discountul respectiv.
Cum se creează un Cont (Înregistrare) pentru a putea cumpăra produse?
E foarte simplu. Completați formularul tip de Cerere, furnizat de Prouvé și trimiteţi cele 2 copii ale Cererii la Prouvé sau, și mai simplu - completați o Cerere on-line.
Cine poate deveni Partener Prouvé?
Poate deveni Partener Prouvé: o persoană fizică care are vârsta de peste 18 ani (de asemenea, o persoană fizică autorizată), o persoană juridică, o altă entitate organizatorică ce are capacitate juridică. O persoană fizică cu vârsta peste 16 ani dar mai mică de 18 ani (adică o persoană minoră) este poate să devină Partener doar cu acordul scris al reprezentantului legal al acesteia.
Ce este un Set Starter?
Acesta este un instrument de bază folosit de un Partener Prouvé: ajută la prezentarea ofertei și la colectarea comenzilor. Pentru a vă putea construi o Structură, trebuie să achiziţionaţi un Set Starter.
Trebuie să cumpăr un Set Starter?
Nu, dacă nu doriți să vă construiți o Structură nu trebuie să achiziţionaţi un Set Starter.
Ce este un Mentor?
Mentorul este persoana care v-a recomandat şi v-a prezentat firma Prouvé şi sub care veţi fi înscris(ă) în Structură.
Sunt obligat să am un Mentor?
Da. Fiecare Partener trebuie să aibă un Mentor.
Îmi pot schimba Mentorul după înregistrare?
Nu, după înregistrare, Mentorul nu poate fi schimbat.
Ce se întâmplă dacă nu cunosc pe nimeni care să-mi poată fi Mentor?
Prouvé vă va alege un Mentor la întâmplare, din lista persoanelor înregistrate care pot deveni Mentori. Datele sale vor apărea automat pe Cererea dvs. pentru un nou cont la Prouvé.
Pot recomanda pe alţii şi să devin Mentorul lor?
Da, cu condiția să fiţi Consilier Clienţi sau Antreprenor. Dacă sunteți Partener cu statutul de Consumator, puteți deveni Mentor doar după ce cumpăraţi un Set Starter de orice tip şi vă schimbaţi statutul.
Cum pot comanda produse?
Dacă nu sunteți încă Partenerul nostru, contactați pur și simplu un Partener Prouvé pe care îl cunoașteți și acesta vă va livra produsele comandate. Le puteți cumpăra mai ieftin dacă vă înregistrați și plasați comenzile on-line, prin intermediul site-ului nostru web.
Cum sunt livrate produsele comandate?
Produsele comandate sunt expediate prin curier.
Care sunt costurile de livrare prin curier?
Taxa de livrare depinde de valoarea în puncte a comenzii. Pentru comenzile de peste 200 de puncte, taxa de livrare va fi mai mică.
Cum pot plăti comanda?
Puteți plăti comanda prin card, după salvarea comenzii sau o puteţi plăti ramburs (COD), la primirea produselor comandate. De asemenea, puteţi face plata şi prin ordin de plată (prin transfer bancar în contul firmei noastre).
Cum pot face o reclamație?
Reclamaţiile pot fi făcute prin e-mail, la adresa reclamatii@prouve.ro sau în scris – în acest caz reclamaţia trebuie să fie trimisă la adresa: S.C. ICCO BUSINESS SRL, Str. G-ral Maior Ştefan Bardan n.33, 041832 Baloteşti, Jud. Ilfov
Când pot face o reclamaţie?
Puteţi face o reclamaţie privind un produs cumpărat de la Prouvé România în cazul în care constataţi că produsul este defect sau aţi primit un produs diferit de cel comandat sau nu aţi primit produsul comandat.
Ce informaţii ar trebui să conţină o reclamaţie?
Pentru a îmbunătăţi procesul de soluţionare a reclamaţiilor, reclamaţia ar trebui să conţină:
• numele şi prenumele Partenerului/denumirea firmei Partenerului,
• numărul de Partener pentru care a fost plasată Comanda,
• adresa de domiciliu a Partenerului sau adresa sediului social a firmei Partenerului,
• adresa de corespondenţă, dacă este diferită de cea declarată mai sus,
• adresa de e-mail a Partenerului /numărul de telefon,
• data plasării Comenzii şi numărul Comenzii,
• numărul facturii fiscale sau a bonului fiscal,
• data primirii Produsului defect,
• data constatării defectului,
• indicarea Produselor pentru care se face reclamaţia şi descrierea defectelor acestora,
• numărul contului bancar în care se poate returna echivalentul preţului plătit pentru Produsele defecte şi alte costuri,
• mijloacele preferate de soluţionare a reclamaţiei,
• semnătura Partenerului care depune reclamaţia
Cine suportă costurile de expediere a produselor defecte?
Prouvé România nu acceptă plata ramburs (COD - cash on delivery). De aceea vă rugăm să trimiteţi produsele defecte pe cheltuiala dvs. În cazul în care reclamaţia este acceptată, Prouvé România vă va rambursa imediat toate cheltuielile făcute de dvs. în legătură cu expedierea produselor defecte către noi.
În cât timp se soluţionează o reclamaţie?
Încercăm să procesăm fiecare reclamație cât mai curând posibil.
Dacă reclamația este făcută de un Partener care este consumator, aceasta va fi procesată în termen de max.14 zile de la primirea ei de către Prouvé România
Dacă reclamația este făcută de un Partener care nu este un consumator, aceasta va fi procesată în termen de max. 30 de zile de la primirea ei de către Prouvé România.
Vă vom informa imediat dacă lipseşte vreo informație din reclamaţie. O astfel de informare va specifica şi modul în care trebuie să fie completate informațiile care lipsesc.
Când pot returna un produs?
Partenerul care este persoană fizică are dreptul să se retragă din contractul de vânzare, respectiv să returneze produsele, în termen de 14 zile calendaristice, fără a fi nevoie să specifice vreun motiv şi fără a suporta alte costuri decît cele de livrare, conform OUG nr.34/2014. Termenul limită pentru retragerea din contractul de vânzare expiră după 14 zile de la data la care Partenerul a intrat în posesia produselor comandate, sau o terţă parte, alta decât Curierul şi indicată de consumator, a intrat în posesia produselor. Pentru a-şi exercita dreptul de retragere din contractul de vânzare, Partenerul trebuie să informeze Prouvé România printr-o declaraţie fără echivoc, trimisă prin e-mail, la adresa reclamatii@prouve.ro, sau prin Poştă sau curier, la adresa Bdul. Metalurgiei nr.81B, sector 4, Bucureşti. Este posibilă utilizarea declaraţiei model elaborată de Prouvé România, dar nu este obligatorie. Pentru a respecta termenul limită de 14 zile, este suficient să trimiteţi informaţia referitoare la retragerea din contractul de vânzare înainte de expirarea termenului limită de mai sus.
Cum pot returna un produs?
Pentru a returna un produs, notificaţi Prouvé România printr-o declaraţie trimisă prin e-mail, la adresa reclamatii@prouve.ro, sau prin Poştă sau curier, la adresa Bdul. Metalurgiei nr.81B, sector 4, Bucureşti. Produsele trebuie să fie returnate la adresa: Bdul. Metalurgiei nr.81B, sector 4, Bucureşti.
Cine suportă costurile returnării?
Costurile returnării sunt suportate de către consumator, dacă produsul returnat corespunde produsului comandat.
Care este timpul de rambursare?
Prouvé România va restitui plata pentru produsele primite retur în termen de maxim 14 zile, folosind aceeaşi metodă utilizată de Partener la efectuarea plăţii, cu excepţia cazului în care Partenerul este de acord în mod expres cu o altă soluţie.